Achiziționarea unor servicii de elaborare materiale promoționale

Asociația Surorile de Caritate Sfântul Vicențiu implementează proiectul ROHU00259 cu titlul ”Îmbunătățirea stării demografice prin metode de promovare a sănătății” – IPOP în cadrul Programului INTERREG VI-A ROMÂNIA-UNGARIA 2021-2027, finanțat din fonduri europene nerambursabile.

În cadrul proiectului se va realiza o activitate de comunicare intensivă referitoare la activitățile proiectului, în special a activităților de screening oncologic, cardiovascular și ale copiilor preșcolari privind nivelului de dezvoltare motorie, cognitivă și psihosocială a copilului preșcolar din grădinițele județului. Totodată se propune înființarea unui Birou de Promovare a Sănătății, care va organiza o serie amplă de acțiuni pentru promovare a sănătății, și a importanței prevenției/screeningului pe diferite domenii.

Pentru gestionarea și administrarea acestei activități de comunicare este absolut necesară imprimarea unor materiale de promovare.

Proiectul se derulează în perioada 28.05.2025-27.11.2027, iar pentru a atinge scopul țintit și toți indicatorii propuși, activitatea de comunicare este esențială.

Contractul se încheie pe o durată de  6  luni începând de la data de semnării contractului.

Obiectul achiziției este achiziționarea unor servicii de elaborare materiale promoționale care vor fi personalizate conform comenzii beneficiarului, cuprinzând următoarele: inscripționare autoturism 4+1 persoane, inscripționare autoturism 7 persoane, 500 buc. tricou, 500 buc. sacoșă din textil, 3000 buc. pix, 500 buc. breloc formă de inimă, 1000 buc. rucsac sport.

 

Valoarea estimate a achiziției este de 53.151,00 RON (fără TVA).

IMPORTANT !!!! Specificațiile tehnice, Model formulare, Model contract pot fi accesate de pe acest link

https://1drv.ms/f/c/0696abddeabfa60b/IgAPEFknp-sESYAtcmReuLbuASTZ6p3jxRiVhA0CjDVPjwI?e=olFrdJ

Sunteți invitat să depuneți o ofertă.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor:  31.03.2026, ora 16.00 la sediul asociației: 440114 Satu Mare str. Ștefan cel Mare nr. 9.

Invitația și documentația aferentă prezentei achiziții se publică, în conformitate cu prevederile Manualului de implementare al Programului și cu respectarea principiului transparenței, concomitent:

–        pe site-ul programului https://interreg-rohu.eu/en/public-procurement-2021-2027

–        pe site-ul Asociației https://bsjk.ro/ro/category/stiri/

– pe publi24 https://www.publi24.ro/d1fi98e2h1fh76hhd1g2h4d27g431149.htm?myarticle=True&Token=7a0b7b767176615777664f7a006e727a6361503967132b5630352d3813152a230223567a3527&utm_source=automated_emails&utm_medium=email&utm_content=vizualizare&utm_campaign=confirm_place_ad

 

Persoană de contact: Láng Ladislau,  0744539214,  e-mail: ladislau@drlang.ro ; office@bsjk.ro