Terapie senzorio-motorie individuală (TSMT I)

Metoda TSMT (Intervenție senzorio-motorie) a fost dezvoltată de către Lakatos Katalin PhD, și face parte din modelul BHRG. Intervenția senzorio motorie este o terapie prin mișcare, care dezvoltă nu numai motricitatea, ci prin mișcări specifice facilitează maturizarea sistemului nervos central, abilitățile de învățare, atenția, abilitățile cognitive, motricitatea fină și ajută la pornirea limbajului expresiv.

Terapia senzorio-motorie individuală se poate iniția deja din perioada de sugar (de la 6 luni) și se poate recomanda până la vârsta de 10 ani, împreună cu forma de grup (TSMT II). Intervenția se desfășoară cu implicarea părinților, într-un sistem numit home-training. Eficacitatea metodei depinde de exersarea sistematică, intensivă, luând în considerare capacitatea și limitele actuale ale copilului.

Metodele de evaluare folosite înainte de a începe terapia TSMT:

  • LongiKid© ( la copii cu vârste cuprinse între 3 luni- 60 luni)
  • Kitul de evaluare senzorio-motorie (peste 5 ani)

Deficiențele constatate în timpul evaluării reprezintă bazele necesare pregătirii planului personalizat de intervenție pentru fiecare copil. Exercițiile sunt personalizate de către terapeut și sunt selectate dintr-un total de 1000 de exerciții. Terapia se poate utiliza cu scop preventiv și terapeutic, metodele de evaluare fiind potrivite pentru depistarea unei dezvoltări atipice.

Terapia individuală se recomandă copiilor la care se constată : întârziere a limbajului expresiv, a mișcărilor fine și grosiere ,ale abilităților cognitive, probleme de colaborare și de comportament, risc de tulburări instrumentale, hiperactivitate și tulburări de atenție.

Terapia se mai numește și ”gimnastică educativă”, aplicându-se cu succes și la copii cu dezvoltare tipică pentru înbunătățirea abilităților cognitive.